Prima pagină   »  Membri   »  Membrii CNPM » Întreprinderea de stat “CALEA FERATĂ din MOLDOVA”
Întreprinderea de stat “CALEA FERATĂ din MOLDOVA”
   
11230 Accesări  

 

Contacte:   

Director - Iurie Topală

Rep. Moldova, Chisinau
MD2012, str. Vlaicu Pircalab, 48
(+373) 22 83-20-40;
ssp@railway.md 


  Funcţionarea căii ferate din Moldova şi-a luat începutul la 28 august 1871 - ziua în care a fost deschisă circulaţia trenurilor pe sectorul Tiraspol - Chişinău.Această linie de cale ferată, care a unit Basarabia cu reţelele de cale ferată din Ucraina şi Rusia a servit drept bază a formării sistemului de transport în ţara noastră.

        În prezent Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" (ÎS "CFM), asigură în volum deplin necesităţile statului în transporturile de călători şi mărfuri în trafic local, interstatal şi internaţional.

        Sectorul de cale ferată st. Cuciurgan (Ucraina) - Bender - Chişinău - Ungheni -Iaşi (România) prezintă o parte a Coridorului IX (Krit) de transport feroviar - Helsinki (Finlanda) - Sankt- Peterburg - Moscova - Kiev - Chişinău - Bucureşti - Dimitrovgrad (Bulgaria) - Alexandropolis (Grecia). Problemele dezvoltării acestui coridor de transport se află în centrul colaborării internaţionale prevăzute de  programele  Comunităţii Europene.

          Valoarea iniţială a fondurilorr fixe a Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova" constituie 4 mlrd 911 ml. lei, valoarea de bilanţ - 1 mlrd.700 mln.lei.

          Personalul scriptic al întreprinderii constituie 14964 persoane.

          ÎS "Calea Ferată din Moldova" reuneşte 51 subdiviziuni structurale cu dreptul de filiale ale întreprinderii de Stat.  Printre ele - Direcţia de deservire a călătorilor, 8 staţii care-şi desfăşoară activitatea pe bază de autogestiune, 3 depouri principale de locomotive, 3 remize de vagoane, 5 secţii de întreţinere a căii, 3 secţii de întreţinere a edificiilor civile, 3 secţii de semnalizare şi telecomunicaţii, 3 secţii de alimentare cu energie electrică, 2 secţii maşini de cale, coloana mecanizată nr.15, secţia mecanizată pentru lucrări de încărcare - descărcare, instituţii curative şi de profilaxie, serviciul paza militarizată, serviciul de aprovizionare tehnico - materială, serviciul medico-sanitar, Centrul informativ de calcul, trenul  construcţii - montaj nr.740.

          Servicii de deservire a călătorilor prestează 63 staţii de cale ferată, 55 staţii execută operaţii de manipulare a mărfurilor.

          În rezultatul măsurilor, întreprinse de către conducerea Căii Ferate în domeniul politicii tarifare şi majorării volumelor de transporturi, în anul 2005 au fost transportaţi 5024 mii călători în trafic internaţional şi local, traficul de mărfuri tarifar a constituit 2980 mln. tone/km. Venitul obţinut de la realizarea transporturilor în anul 2005 a constituit 879,7 mln.lei. În rezultatul aplicării unui regim drastic de economie a cheltuielilor de exploatare în anul 2005 întreprinderea a obţinut un beneficiu în sumă de 95,1 mln.lei.

          Sporirea eficienţii activităţii tuturor subdiviziunilor, consumul raţional a mijloacelor agonisite, aplicarea unor tehnologii de economisire a resurselor ne-a permis să majorăm volumul de investiţii în dezvoltarea serviciilor Căii Ferate în anul 2005 de 10 ori faţă de anul 2000. În această perioadă au fost investite mijloace în sumă de 535 mln.lei.

          Unul din factorii principali, care asigură reducerea cheltuielilor de exploatare este implementarea tehnologiilor de economisire a resurselor.

          În scopul lichidării uzurii supranormate a bandajelor osiilor montate la locomotive şi suprafaţa  laterală a şinelor la calea Ferată continuă lucrările de instalare a dispozitivelor de gresare pe locomotive, la depourile de locomotive Bender şi Bălţi a fost implementată tehnologia înaintată de durcisare prin plasmă a bandajului la osiile montate, pe sectoarele de cale ferată în curbă se instalează lubrificatori. Lucrările de durcisare prin plasmă a nodurilor şi pieselor materialului rulant, de instalare a lubrificatorilor pe liniile de cale ferată şi gresorilor pe locomotive întru lichidarea uzurii supranormate a suprafeţei laterale a şinelor şi bandajelor osiilor montate, refolosirea materialelor şi utilajului vechi ne permit să economisim mijloacele financiare ale întreprinderii.

          Pe lîngă activitatea de bază, ce ţine de transporturile de mărfuri şi călători ÎS "Calea Ferată din Moldova" execută lucrări de construcţie şi renovare a materialului rulant, care anterior se efectuau în ţările CSI.

          În legătură cu evenimentele ce au avut loc în august 2004 în Transnistria şi imposibilitatea realizării transporturilor de mărfuri din raioanele centrale şi cele de nord în raioanele de sud şi invers prin st. Bender, ÎS "Calea Ferată din Moldova" în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului Republicii Moldova 1228 din 09.11.2004 a iniţiat în septembrie 2005 - lucrările de construcţie a liniei noi de cale ferată Revaca - Căinari pe care în decursul ultimilor cinci luni au fost tranzitate peste 300 trenuri care au transportat 260 mii tone mărfuri ale economiei naţionale.

          În prezent în staţia Bălţi se execută lucrări de construcţie a uzinei pentru producerea traverselor din beton armat cu o capacitate de 100 mii traverse pe an. Darea în exploatare a uzinei este preconizată pentru august 2006.

          Anul curent s-au desfăşurat lucrări de gazificare a obiectelor Căii Ferate. Pentru aceste scopuri în perioada anilor 2000-2005 au fost investite mijloace financiare în sumă de 18 mln.lei.

          Se prelungesc lucrările de  reparaţie capitală a materialului rulant cu prelungirea termenului de exploatare a vagoanelor de marfă şi călători (în anul 2005 prin acest tip de reparaţie au fost reparate 92 vagoane de marfă şi 15 vagoane de călători). În condiţiile depoului de locomotive se execută lucrări de reparaţie a locomotivelor (magistrale şi de manevră ЧMĂ-3) la nivelul reparaţiei în uzină.