vezi mai mult

Despre utilizarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2018: date statistice și realități
11.06.2019     
 
Activitatea Confederației în crearea comunității de afaceri apreciată
06.06.2019     
 
 
Prima pagină   »  Noutăți   »  Noutățile CNPM » Legea Zilierilor: realități și perspective - discutată în cadrul unei mese rotunde
15
05.2019
Legea Zilierilor: realități și perspective - discutată în cadrul unei mese rotunde
 
   

La 15 mai curent conducerea Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova a participat la o masă rotundă organizată în cadrul proiectului  Agricultura Performantă în Moldova cu genericul Legea Zilierilor: realități și perspective, subiect în vizorul Confederației de la inițierea proiectului, lansarea procesului de consultare publică, dezbaterea pe diferite platforme, adoptarea și implementarea acestuia.

Evenimentul a reunit angajatori din sectorul agricol, organizații patronale din domeniu și reprezentanți ai instituțiilor publice.

Scopul mesei rotunde a fost de a consolida opinia întreprinderilor din ramura agriculturii asupra problemelor care rezultă din aplicarea Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, dar și a genera propuneri de îmbunătățire a acestei legi.

Lipsa forței de muncă a fost principalul subiect la care s-au referit reprezentanții mediului de afaceri, dar și concurența cu care se confruntă în căutarea forței de muncă. Un subiect separat îl constituie dorința potențialilor zilieri de a se încadra deoarece își pierd în așa mod ajutorul social ori cel de șomaj. Participanții și-au exprimat dorința de a scoate această presiunea, dar și de a liberaliza mai mult această relație. Propunerile de îmbunătățire se referă și la următoarele aspecte:

 - Locul ținerii registrului de evidență a zilierilor și modalitatea de înregistrare;

 - Racordarea la legea securității și sănătății în muncă;

 - Termenul maxim de angajare a zilierilor;

 - Data prezentării extraselor către Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM);

 - Data la care se achită impozitul pe venit din remunerația zilierului;

 - Recepționarea documentului confirmativ că extrasele din registru au fost depuse la ISM;

Concluzia generală agreată de participanții la masa rotundă, urmare a audierii rapoartelor prezentate, denotă necesitatatea existenței acestei legi, dar și urgența de amendare prin aprobarea modificărilor de îmbunătățire menite să amplifice aplicarea acestei legi.