vezi mai mult

Partenerii sociali continuă dialogul social în cadrul Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective
10.08.2018     
 
Uniunea Instituțiilor Medico-Sanitare Private, membru al Confederației Naționale a Patronatului în Republica Moldova, a luat parte la lucrările Comitetului Consultativ al Parteneriatului Estic
25.07.2018     
 
 
Prima pagină   »  Noutăți   »  Noutățile CNPM » Dialogul între partenerii sociali continuă
06
04.2018
Dialogul între partenerii sociali continuă
 
   

La 5 aprilie curent, partenerii sociali s-au întrunit în ședința Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, prezidată de dl Chiril Gaburici, Ministru al Economiei și Infrastructurii. Pe agendă au fost mai multe subiecte, două dintre care cu impact major asupra mediului de afaceri și cărora li s-a atras atenție sporită prin intervenții din partea membrilor CNPM. Acestea se referă la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice centrale cu competenţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă și la organizarea şi funcţionarea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel ramural.

La primul subiect Ministerul Economiei și Infrastructurii și Inspectoratul de Stat al Muncii au prezentat o informație despre reforma sistemului instituțional în domeniul siguranței ocupaționale și cu privire la implementarea Legii nr. 186 din 10.07.2008 securității în muncă, modificată prin Legea nr. 185 din 21.09.2017.Scopul principal al reformei a fost de a simplifica procedurile de control, de a trece  la controale (inspecții) bazate pe riscuri și de a exclude dublările și suprapunerile de competențe ale autorităților cu atribuții de control.

Consecința acestei reforme a fost separarea controlului în domeniul muncii, astfel încît, controlul de stat în domeniul relațiilor de muncă a fost păstrat în competența Inspectoratului de Stat al Muncii, iar în domeniul protecției muncii (siguranței ocupaționale) a fost distribuit mai multor organe de control. 

Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea referitor la această reformă, deoarece procesul de transfer al angajaților Inspecției Muncii la organele de control nu a fost finalizat și nu se asigură în toate cazurile verificarea respectării normelor de siguranță a muncii și nici accidentele de muncă, idee susținută și de Sindicate.

Dl Chiril Gaburici a propus crearea unui grup de lucru pe platforma MEI pentru examinarea mai detaliată a problemei și identificarea soluțiilor. 

La subiectul 2 Secretariatul CNCNC a prezentat informația privind organizarea şi funcţionarea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel ramural.

Ca urmare a solicitării Președintelui CNCNC, Chiril Gaburici, au fost desemnați membrii comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și la nivel teritorial. Acest subiect a fost invocat și în cadrul întrevederii bilaterale din 09 februarie curent a membrilor CNPM cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii. La sfârșitul lunii martie, Dl Gaburici a solicitat președinților comisiilor ramurale îndeplinirea atribuțiilor, conform prevederilor Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor pentru consultări și negocieri colective, în vederea funcționalității acestor comisii. Astfel desemnînd membri ai părții patronale în cadrul acestor comisii, multe subiecte specifice vor fi invocate și discutate prin intermediul acestor platforme.