vezi mai mult

Modificările la Codul Muncii din nou în vizor în format tripartit
16.11.2018     
 
Dialog constant între Guvern și Confederația Națională a Patronatului
14.11.2018     
 
 
Prima pagină   »  Noutăți   »  Noutățile CNPM » Achizițiile publice, domeniu de interes al membrilor CNPM
14
03.2018
Achizițiile publice, domeniu de interes al membrilor CNPM
 
   

Domeniul achizițiilor publice în Moldova a suferit schimbări importante odată cu adoptarea noii legi privind achizițiile publice în anul 2015 în baza bunelor practici ale Uniunii Europene. Totuși reforma se implementează cu specific local, iar achizițiile publice chiar și după aprobarea noii legi, se fac cu multiple abateri, așa cum se menționează de organizațiile nonguvernamentale în analize elaborate în domeniul achizițiilor publice, în diverse sectoare publice precum construcţie, educație, sănătate sau infrastructura rutieră.

Subiectul achizițiilor publice a fost discutat inclusiv în şedinţa Comisiei naționale pentru consultări și negocieri collective din 3 martie curent. În cadrul ședinței Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova a înaintat propuneri de îmbunătățire a legislației naționale în domeniul achizițiilor publice. În special, propuneri privind implicarea mai largă a reprezentanților societății civile (organizaţii a mediului de afaceri, reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor) în procesul achizițiilor publice, stabilirea mai exactă a atribuțiilor grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice, cerințe stabilite profesional în caietele de sarcini de autoritatea contractantă, excluderea practicilor dubioase în aplicarea prevederilor de oferte anormal de joase şi celui mai mic preţ, etc.

Ministrul finanţelor a informat că legislaţia privind achiziţiile publice va fi modificată de 2 ori în anul 2018. Prima se va produce foarte curînd şi este dictată de implementarea Acordului de Asociere RM-UE. A doua se va produce în semestrul doi al anului şi la care vor fi invitaţi cu propuneri de amendare toate părțile interesate. Membrii CNPM vor participa în grupul creat de Ministerul finanţelor.