Prima pagină   »  Noutăți   »  Noutățile CNPM

Noutățile CNPM

Dialogul social prin intermediul Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective se consolidează
Urmare a deciziei Biroului executiv din 19 august curent, la 26 august membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit în ședință în cadrul căreia partenerii sociali au dezbătut pe marginea mai multor subiecte de interes comun,
06.09.2022     
Mesaj de felicitare Domnului Vladimir Florea
Cu prilejul jubileului adresăm sincere urări de bine și felicitări domnului Vladimir Florea, prim-vicepreședinte al Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova, președinte al Uniunii Transportatorilor și Drumarilor. Vă dorim, stimate Domnule Florea, sănătate, realizări marcante, oameni dragi în preajmă și
15.08.2022     
   
Confederația Națională a Patronatului - parte a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană
În dimineața zilei de astăzi, 04 august, la președinție a fost convocată în ședință Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), pentru a aproba mai multe decizii ce vizează procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Ținem să menționăm că a
04.08.2022     
Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat inițiază discuții cu mediul de afaceri în teritoriu
În vederea discuțiilor problemelor mediului de afaceri și identificarea de soluții pentru acestea, precum și a consolidării dialogului cu contribuabilii, Serviciul Fiscal de Stat a lansat platforma de discuții cu reprezentanții mediului de afaceri din întreaga țară. Astfel, angajații autorității
14.07.2022     
   
Dialogul social încă firav, dar încearcă a fi funcțional
 La 24 iunie a avut loc ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), în cadrul căreia partenerii sociali au dezbătut pe marginea mai multor subiecte prioritare. Părțile au fost informate despre îndeplinirea hotărârilor anterioare ale CNCNC, situația în
30.06.2022     
Sporurile pentru munca in condiții nefavorabile - a fi sau a nu fi
  Cu privire la reglementarea sporurilor de compensare pentru munca în condiții nefavorabile. Dna Corina Ajder a deschis ședința și a propus membrilor Consiliului să se expună asupra reglementării sporurilor de compensare pentru munca în condiții nefavorabile.Dl Sergiu Sainciuc a menționat
29.06.2022     
   
Statistici îngrijorătoare de la Inspectoratul de Stat al Muncii
În doar cinci luni ale anului curent încălcările constatate de către Inspectoratul de Stat al Muncii ajung la circa 10 mii! Este o statistică îngrijorătoare, iar cifrele vorbesc de la sine. Potrivit informațiilor prezentate de ISM în perioada de referință
21.06.2022     
Costul actelor permisive pentru transportatorii internaționali ar putea fi redus
Costul actelor permisive care le obțin transportatorii pe rute internaționale ar urma să fie redus. În acest sens Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat un proiect prin care urmează să fie stabilită o singură grilă pentru toate autorizațiile unitare,
20.06.2022     
   
Legea "Zilierilor" completată cu prevederi noi și votată în lectură finală
 Zilierii vor putea activa pentru același agent economic timp de 120 de zile în loc de termenul de 90 de zile cum prevedea legea. Concomitent, se va păstra statutul de șomer al persoanei luate la evidență în acest sens, dar
17.06.2022     
Adunarea generală a Confederației Naționale a Patronatului
La 27 mai, Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova a desfășurat Adunarea generală, eveniment organizat, conform prevederilor statutare, o dată la 4 ani.La lucrările Adunării au participat delegați desemnați de membri Confederației și invitați: Doamna Corina Ajder, Secretar de
31.05.2022     
   
Consultări publice pe marginea modificărilor la Codul Muncii
 Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova a organizat vineri, 13 mai, consultări publice cu referire la Art. I din proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, înregistrat în Parlament cu nr.146 din 20.04.2022, care vizează
19.05.2022     
Cum călcăm pe aceleași greble sau despre (ne) transparența decizională
Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova își exprimă îngrijorarea 
20.04.2022     
   
Consolidarea dialogului dintre CNPM și CNAM
La 19 aprilie Conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a avut marți, 19 aprilie, o întrevedere cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM).Subiectele abordate au vizat mandatul reprezentanților CNPM în Consiliul de administrație al CNAM, procesul
20.04.2022     
Angajarea refugiaților. Explicații. Informații actualizate
 Angajatorii, care au angajat cetățeni din Ucraina, au obligația de a notifica despre aceasta conform prevederilor punctului 8 din Dispoziția nr.4 din 01.03.2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.Notificarea obligatorie către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)
11.04.2022     
   
Agenții economici pot beneficia de suport din partea statului pentru consumul sporit de gaze în procesul de producere
Agentii economici cu un consum sporit de gaze naturale in procesul de productie pot deja beneficia de compensații din partea statului. Compensatia va constitui 100 % din diferenta in urma majorarii prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, dar nu mai mult de 1.5
30.03.2022     
A fost simplificată angajarea refugiaților din Ucraina
În vederea gestionării fluxtului de refugiați din Ucraina precum și integrarea acestora, Comisia pentru Situații Excepționale a decis la 01 martie să fie simplificată procedura de angajare în cîmpul muncii. Astfel, potrivit Dispoziției nr. 4 cetățenilor ucraineni li se oferă
28.03.2022     
   
Ajutoarele umanitare pentru refugiați vor fi distribuite prin intermediul unui depozit gestionat de Guvern
 Un depozit, unde vor fi stocate donațiile și ajutoarele umanitare pentru refugiații din Ucraina, va fi deschis în cadrul întreprinderii cooperatiste de comerț exterior Moldcoopimpex a Moldcoop. Gestiunea ajutoarelor umanitare se va face de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
09.03.2022     
În Moldova a fost instituită din nou starea de urgență
 Hotărârea a fost luată în cadrul ședinței plenare ca urmare a propunerii venite din partea Guvernului, având drept temei situația privind securitatea din regiune și asigurarea securității naționale, transmite Știri.md.Documentul prevede că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale
01.03.2022     
   
Cei mai buni angajatori premiaţi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
La 18 februarie preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului a participat la evenimentul de premiere a celor mai buni angajatori ai anului 2021, din perspectiva Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), scopul căruia a constituit aprecierea și promovarea angajatorilor
21.02.2022     
Moldova renunță la unele restricții impuse de pandemia de COVID-19
În cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) din 14 februarie curent în cadrul căreia a fost evaluată situația epidemiologică actuală și țînînd cont de o scădere a cazurilor de COVID-19 la nivel național au fost aprobate noi
17.02.2022     
   
Încălcările fiscale ale agenților eonomici pînă la 5000 lei nu vor mai fi sancționate!
 Antreprenorii care au comis încălcări fiscale în sumă de până la 5000 lei și cetățenii a căror încălcări constatate nu depășesc 500 lei nu vor fi sancționați, ci le vor fi aplicate avertizări.Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect
04.02.2022     
Compensații pentru diferența de preț la tariful pentru gaze vor fi oferite și agenților economici
În temeiul Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale, care s-a întrunit în ședință la 01 februarie,  Guvernul va oferi compensații și pentru consumatorii non-casnici în sectorul privat. Astfel,  cetățenii și agenții economici vor beneficia de compensații pentru diferența de preț rezultată
02.02.2022     
   
Dialogul social revine în albia normalității
 Membrii Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință, în format online, pentru a aproba Planul de acțiuni al CNCNC pentru semestrul întâi al anului 2022, componența nominală a Consiliilor de specialitate ale CNCNC,
31.01.2022     
Acum mai aproape de angajatori - la un click distanță
Anunțăm despre lansarea platformei de instruire la distanță www.instruiri.cnpm.md care vine în ajutorul angajatorilor, specialiștilor din domeniul resurselor umane, precum și al celor interesați de aspecte ce țin de legislația muncii. Realizarea acesteia de către Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova
21.01.2022